O creanță comercială neîncasată nu rămâne recuperabilă la nesfârșit. Chiar dacă datoria există, creditorul poate pierde dreptul de a obține constrângerea debitorului prin instanță sau executare silită dacă nu acționează în termenul de prescripție.
În practică, multe companii amână recuperarea facturilor restante, sperând că debitorul va plăti voluntar. Discuțiile informale, promisiunile verbale sau notificările repetate pot crea impresia că situația este sub control, dar timpul continuă să curgă.
De aceea, gestionarea creanțelor comerciale trebuie să includă nu doar evidența sumelor datorate, ci și monitorizarea termenelor de prescripție.
Ce este prescripția creanței
Prescripția extinctivă este mecanismul juridic prin care creditorul pierde dreptul de a obține obligarea debitorului prin forța statului dacă nu își exercită dreptul în termenul prevăzut de lege.
Prescripția nu șterge automat datoria, dar poate permite debitorului să se apere dacă creditorul încearcă recuperarea prea târziu.
Într-un litigiu, debitorul poate invoca prescripția, iar instanța poate respinge cererea creditorului dacă termenul a fost depășit și nu există cauze de întrerupere sau suspendare.
Termenul general de prescripție
În materia creanțelor comerciale, termenul general de prescripție este, de regulă, de 3 ani, dacă legea nu prevede un termen special.
Acest termen se aplică frecvent pentru:
- facturi comerciale neplătite;
- contracte de prestări servicii;
- contracte de furnizare;
- chirii comerciale;
- redevențe;
- comisioane;
- împrumuturi între profesioniști;
- alte obligații de plată rezultate din contracte comerciale.
Există însă situații în care legea poate prevedea termene speciale. De aceea, fiecare creanță trebuie analizată în funcție de contract, natura obligației și temeiul juridic al pretenției.
De când începe să curgă termenul de prescripție
Termenul de prescripție începe să curgă, de regulă, de la data la care creanța devine exigibilă. Cu alte cuvinte, termenul curge din momentul în care creditorul putea cere plata.
În cazul unei facturi, momentul relevant este, de obicei, scadența. Dacă factura este emisă cu termen de plată la 30 de zile, prescripția nu curge de la data emiterii facturii, ci de la data la care plata trebuia efectuată.
În cazul contractelor cu plăți eșalonate, fiecare rată poate avea propria scadență și propriul termen de prescripție.
De ce este importantă scadența
Scadența este esențială pentru calcularea termenului de prescripție. Dacă termenul de plată este neclar, creditorul poate avea dificultăți în a demonstra când datoria a devenit exigibilă.
Contractele comerciale ar trebui să prevadă clar:
- termenul de plată;
- momentul de la care factura devine scadentă;
- documentele care confirmă livrarea sau prestarea;
- condițiile de recepție;
- penalitățile sau dobânzile pentru întârziere;
- procedura de notificare a debitorului.
Cu cât scadența este mai clară, cu atât creditorul poate calcula mai ușor termenul-limită pentru acțiune.
Întreruperea prescripției
Prescripția poate fi întreruptă. Întreruperea are un efect important: termenul scurs anterior se șterge, iar după întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
În practică, prescripția poate fi întreruptă prin:
- introducerea unei cereri de chemare în judecată;
- formularea unei cereri de executare silită;
- recunoașterea datoriei de către debitor;
- alte acte sau situații prevăzute de lege.
Pentru creditori, întreruperea prescripției este esențială atunci când negocierile cu debitorul se prelungesc și există riscul depășirii termenului.
Recunoașterea datoriei de către debitor
Recunoașterea datoriei este una dintre cele mai importante cauze de întrerupere a prescripției. Ea poate fi expresă sau tacită, în funcție de comportamentul debitorului.
Recunoașterea poate rezulta din:
- un e-mail în care debitorul confirmă suma datorată;
- un acord de eșalonare;
- o promisiune scrisă de plată;
- o confirmare de sold;
- o plată parțială;
- solicitarea unui termen suplimentar de plată;
- semnarea unui document de recunoaștere a datoriei.
Este important ca recunoașterea să fie documentată. O discuție telefonică sau o promisiune verbală poate fi greu de dovedit dacă debitorul contestă ulterior existența datoriei.
Notificarea debitorului întrerupe prescripția?
O simplă notificare transmisă debitorului nu întrerupe întotdeauna prescripția. Deși notificarea este utilă pentru punerea în întârziere și pentru documentarea demersurilor creditorului, ea nu este, în sine, suficientă în toate situațiile pentru a reseta termenul de prescripție.
De aceea, creditorii nu ar trebui să se bazeze doar pe somații, e-mailuri sau notificări repetate. Dacă termenul de prescripție se apropie, trebuie analizată rapid introducerea unei cereri în instanță sau obținerea unei recunoașteri clare a datoriei.
Suspendarea prescripției
Suspendarea prescripției este diferită de întrerupere. În cazul suspendării, timpul nu se șterge, ci se oprește temporar. După încetarea cauzei de suspendare, termenul continuă să curgă pentru perioada rămasă.
Suspendarea poate interveni în situații speciale prevăzute de lege, cum ar fi imposibilitatea temporară de a acționa sau alte raporturi juridice speciale.
În relațiile comerciale obișnuite, creditorii nu ar trebui să presupună că prescripția este suspendată fără o analiză juridică atentă.
Prescripția și ordonanța de plată
Ordonanța de plată poate fi o procedură eficientă pentru recuperarea creanțelor certe, lichide și exigibile. Totuși, creditorul trebuie să verifice înainte de formularea cererii dacă dreptul său nu este prescris.
Dacă debitorul invocă prescripția și instanța constată că termenul a fost depășit, cererea poate fi respinsă.
Înainte de inițierea procedurii, creditorul ar trebui să verifice:
- data scadenței facturilor;
- existența unor plăți parțiale;
- eventuale recunoașteri ale datoriei;
- corespondența cu debitorul;
- termenul exact de prescripție aplicabil;
- dacă există cauze de întrerupere sau suspendare.
Prescripția și executarea silită
Dacă creditorul are deja un titlu executoriu, trebuie verificat și termenul pentru a cere executarea silită. Prescripția dreptului de a obține executarea silită este distinctă de prescripția dreptului material la acțiune.
În practică, o companie poate câștiga un proces sau poate obține un titlu, dar poate pierde timp înainte de a începe executarea. Această întârziere poate deveni problematică dacă termenul pentru executare este depășit.
De aceea, după obținerea unui titlu executoriu, creditorul trebuie să acționeze rapid pentru valorificarea efectivă a creanței.
Prescripția în cazul plăților parțiale
Plata parțială poate avea efecte importante asupra prescripției, deoarece poate fi interpretată ca recunoaștere a datoriei.
Totuși, trebuie analizat ce anume recunoaște debitorul prin plata făcută. În anumite situații, debitorul poate susține că plata privea doar o parte a datoriei sau o altă obligație.
Pentru a evita disputele, este recomandat ca orice plată parțială să fie însoțită de documente clare: referința facturii, suma rămasă de plată, soldul recunoscut și calendarul eventualelor plăți viitoare.
Acordurile de eșalonare
Acordurile de eșalonare pot fi foarte utile pentru recuperarea amiabilă a creanțelor, dar trebuie redactate atent. Un acord bine construit poate confirma datoria, poate întrerupe prescripția și poate oferi creditorului un calendar clar de plată.
Un acord de eșalonare ar trebui să includă:
- valoarea datoriei recunoscute;
- facturile sau contractele din care provine datoria;
- dobânzile sau penalitățile acceptate;
- calendarul ratelor;
- scadența fiecărei rate;
- consecințele neplății unei rate;
- exigibilitatea anticipată a întregii datorii;
- eventuale garanții.
Un acord informal, fără recunoașterea clară a datoriei, poate să nu ofere protecția necesară creditorului.
Riscuri frecvente pentru creditori
Companiile pierd uneori creanțe recuperabile din cauza lipsei unei evidențe clare sau a unei reacții întârziate.
Riscurile frecvente includ:
- lipsa monitorizării scadențelor;
- amânarea recuperării pe baza promisiunilor verbale;
- transmiterea de notificări fără acțiuni concrete;
- lipsa documentelor care dovedesc livrarea sau prestarea;
- neobținerea unei recunoașteri scrise a datoriei;
- confuzia între termenul de plată și termenul de prescripție;
- neînceperea executării silite după obținerea unui titlu;
- lipsa unei proceduri interne de recuperare a creanțelor.
Ce trebuie să facă o companie
Companiile ar trebui să trateze prescripția ca pe un risc de business, nu doar ca pe o problemă juridică apărută la final.
Este recomandat ca fiecare companie să aibă o procedură internă pentru creanțele restante, care să includă:
- monitorizarea facturilor scadente;
- transmiterea rapidă a notificărilor;
- obținerea confirmărilor de sold;
- negocierea acordurilor de eșalonare în formă scrisă;
- verificarea periodică a termenelor de prescripție;
- inițierea procedurilor judiciare înainte de expirarea termenului;
- începerea executării silite imediat după obținerea titlului executoriu.
Concluzie
Prescripția creanțelor comerciale poate transforma o datorie reală într-o creanță dificil sau imposibil de recuperat prin mijloace judiciare. Termenul general este, de regulă, de 3 ani, dar calculul trebuie făcut în funcție de scadență, natura creanței și eventualele cauze de întrerupere sau suspendare.
Pentru creditori, cele mai importante măsuri sunt monitorizarea termenelor, documentarea recunoașterii datoriei și inițierea procedurilor de recuperare înainte să fie prea târziu.
Aveți facturi restante sau creanțe comerciale care se apropie de termenul de prescripție?
Echipa POP & Asociații vă poate asista în analiza termenelor de prescripție, transmiterea notificărilor, redactarea acordurilor de eșalonare, formularea ordonanțelor de plată și recuperarea creanțelor comerciale.